Nu ai cont? Înregistrează-te.
Am uitat parola

Aţi accesat un link extern portalului Complete Life. Acesta este oferit exclusiv pentru informarea dumneavoastră. Sanofi nu poate fi făcută responsabilă pentru conţinutul siteului.

Sunteţi de acord să îl deschideţi?

Dimensiunea socială a diabetului

0 au apreciat articolul 1859 vizualizări

Postat pe 19 / iulie / 2013

Atât în ceea ce privește cauzele și mecanismul, cât și evoluția și prognosticul, nicio problemă de sănătate nu este strict delimitată de granițele organismului în care apare. Toate bolile au o dimensiune socială.

Am putea spune că, pentru fiecare diagnostic, există trei aspecte diferite ale aceleași afecțiuni: cea a bolnavului, suferința personală și subiectivă; cea a medicului, un concept mai mult sau mai puțin abstract și științific, extrapolat din semne, simptome și analize; și cea a celor din jur, a societății, felul în care aceasta afectează și este afectată de fenomenul patologic. 

Pentru diabetul zaharat - o maladie cronică, aceste lucruri sunt cu atât mai mult valabile.

Este important să cunoaștem factorii sociali implicați în diabetul zaharat, pentru că de controlul lor depinde sănătatea și bunăstarea tuturor. Din aceste motive, diabetul este considerat de organismele medicale internaționale o problemă de sănătate publică.

Cunoaștem deja rolul major al culturii contemporane în apariția și evoluția diabetului. Cultura occidentală este una esențialmente sedentară. Sigur, prețuim sportul, avem cultul corpului frumos și în formă, ne deplasăm uneori în vacanțe, dar activitățile noastre de zi cu zi sunt esențialmente statice. Activitatea fizică este undeva la vârful piramidei necesităților, un fel de lux burghez care poate să se desfășoare doar la capătul lungilor ore de program de birou. Din punct de vedere strict cantitativ, trăim o eră a abundenței. Paradoxal, în timp ce modelul occidental de frumusețe omenească este ireal de slab și perfect, suntem încurajați să consumăm cantități cât mai mari de alimente de calitate precară, iar prevalența, răspândirea obezității este în creștere, și e probabil mai mare decât a fost vreodată în istoria omenirii.

În același timp, cultura contemporană a făcut posibil spiritul științific care a dus la descoperirea insulinei, cel mai mare progres în terapia diabetului zaharat. Cunoștințele medicale sunt de asemenea fără precedent, iar speranțele pentru cei afectați la o viață normală sunt maxime. Există așadar și compensații.

Factorii „psihosociali” joacă un rol important și în felul în care un diabet deja instalat va evolua. Dincolo de statutul social, care influențează evoluția diabetului pe toate planurile, începând cu adresabilitatea la serviciile medicale și la educația și informarea despre boală, e de presupus că mediatorul principal, placa turnantă a interacțiunii mediului social cu starea de sănătate este felul în care răspundem la stres. Acest lucru depinde mai puțin de caracteristicile noastre intrinseci, cât de ajutorul pe care îl putem primi. Cu toții avem o „rețea de suport social”, ce include familia, prietenii, îngrijitorii, sistemele de solidaritate socială și, în cazul copiilor, școala. Rolul școlii devine și unul de protecție atunci când copilul este afectat, și de felul în care școala se achită de această obligație depinde mult evoluția psihosocială ulterioară a elevului.

Chiar și cei dintre noi care avem norocul să nu locuim singuri, să avem un serviciu, să nu avem obiceiuri sociale riscante cum este consumul de droguri, ar trebui să fim puși pe gânduri de restrângerea progresivă a rețelei de suport social, felul în care familia extinsă dispare, lăsând loc familiei nucleare (în ecuația familială, contează doar rudele imediate, și mai puțin verișorii, mătușile, etc), felul în care criza economică duce la slăbirea progresivă a solidarității sociale, concomitent cu creșterea prevalenței diabetului zaharat și a factorilor săi de risc (obezitate, sedentarism).

Însă societatea nu este alcătuită doar din ceilalți. Societatea suntem noi toți. De multe ori am observat cum implicarea socială este o terapie autentică și eficace pentru cei afectați de maladii cronice și pentru familiile lor. Nu pot decât să vă încurajez să faceți același lucru.

25 / 10 / 2013

Vlad Bogdan Stroescu este medic specialist în Psihiatrie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și a efectuat rezidențiatul de psihiatrie în Spitalul Alexandru Obregia. Ulterior, a lucrat în Metz, Franța, în domeniul psihiatriei de urgență și cel al psihiatriei de legătură, la confluența dintre psihiatrie și afecțiunile somatice. Actualmente, practică psihiatria în București, este implicat în cercetarea antropologică medicală și scrie articole pe teme medico-sociale în presa centrală și culturală.

0 au răspuns la "Dimensiunea socială a diabetului"

Comentariul tau a fost trimis cu succes. Imediat ce va fi aprobat va aparea pe site. Multumim!

Lasă un comentariu
* Conform Termeni si Conditii ne rezervam dreptul de a nu publica comentariul,
sau a va contacta. Multumim!